Cap 1 DUREREA REVINE

- Buna, Bella. A trecut foarte multa vreme de cand nu ne-am mai vazut.
Era practic inghetata, simtindu-si pilea de gaina, desi era chiar la soare. Fara sa aiba ochelarii de soare pe nas, lumea era ca un abur, soarele reflectat de nisip ametitor, distorsionand totul. Ridica mana ca sa-si stearga stropii de apa de pe fata, in incercarea de al vedea pe barbatul de langa ea. Desi n-ar fi avut nevoie.
Cunostea glasul acela si i-ar fi simtit aroma after shave-ului de la o suta de pasi departare. Numai ca nu se intamplase asa, nu? Realiza, simtind cum o cuprindea panica. Ani de zile se uitase cu atentie la multimile de oameni, tanjind macar sa prinda o linie din profilul acela arogant, seriata ca ochii ei aveau sa-i gaseasca pe ai lui pe deasupra multimii de capete, mai speriata, odata cu trecerea lunilor, ca asa ceva nu avea sa se intample niciodata. Desi nu izbutise sa scape de durere, dorinta, nevoia, dar acum, fiind prinsa cu garda lasata, Edward Cullen o gasise cu totul vulnerabila.
- Buna, Eddy, raspunse ea rece, uimita ca glasul nu-i tradase imensa tulburare din
interior. Cum avea nevoie de putin timp sa se gandeasca, ridica prosopul de jos si incepu sa-si frece pielea, intr-o incercare de a-si recapata stapanirea de sine. ,,Oare de ce? De ce tocmai acum?’’ se intreb, scuturandu-si excesul de apa din coama deasa de par. Stia ca Eddy isi daduse seama ca tragea de timp, asa ca inspira profund de cateva ori si se intoarse sa-l infrunte.
- Sapte ani, murmura el, cu un zambet critic in coltul buzelor. Cine ar fi crezut? Si nu arati
nici macar cu o singura zi mai mare.
,,Pun pariu’’, rase in sinea ei, durerea de al revedea, de a fi asa de aproape de el aproape sfasiind-o. Ce ironie, o alta gluma a sort, sa iasa din mare, pe jumatate orbita si sa dea tocmai peste el. Edward Collen un metru optzeci si sapte de dinamism bronzat. Un metru ptzeci si sapte de masculinitate incredibila.
In vreme ce amintirile se intoarsera s-o hartuiasca, Bella inchise ochii, dar nu si mintea, fiecare cuvant, fiecare mangaiere fiind asa de reale pentru ea, ca si cum totul s-ar fi intamplat numai cu o zi in urma: bratele puternice din jurul ei, rasuflarea calda pe obraz inainte ca el sa-i sarute colturile gurii. Barbat si femeie singuri pe o plaja. Atunci si acum.
Otelindu-se ca sa-i intalneasca privirea, isi ridica ploapele grele ca plumbul, intuind aproape fara sa vada pecetea timpului trecut parul sau auriu si stralucitor, ridurile de ras din jurul ochilor de smarald. Cu toate astea, cel mai frumos barbat fusese pentru ea cel mai mare ghinion in viata- faptul ca-l cunoscuse. ,,OH, da, isi zise cu amaraciune, timpul a fost prea bland cu frumosul Edward Collen.’’
Isi linse buzele acoperite de sare, drept raspuns nervos, fara voie provocator, pentru ca imediat il auzi pe Eddy injurand in barba in timp ce se intindea spre ea, degetele lungi ale manilor lui cuprinzandu-i umerii. Bella suspina, reactionand, raspunzand, pentru un moment de-a dreptul incredibil, unei nevoi asa de firesti, atat de adevarate, incat si numai gandul negarii ei ar fi fost obscen. Dar apoi isi aminti. Sapte ani. Sapte ani de singuratate. Sapte ani de ura.
- Nu, protesta ea, incercand sa se indeparteze, dar degetele ca de un fier se stransera mai bine, iar ea-si dadu seama cu un soc ca de fapt nu se schimbase nimic. Pana cand Eddy nu era gata s-o elibereze, Bella era prinsa in capcana.
- Nu? Ce anume nu? O intreba el. Sa nu te strang, Bella? Sa nu te ating, sa nu te magai? Dar de ce? O provoca mai departe, complet calm. Nu am de gand sa-ti fac vreun rau. Vreau numai sa te strang in brate, sa-mi amintesc. Vreau ca amandoi sa ne amintim.
Da, Bella isi amintea, cuvintele lui Edward, atingerea si prezenta sa devastatoare erau cat se poate de evocatoare. Pentru ca isi apartineau, totdeauna isi apartinusera. ,,Asta e de domaniul trecutului’’, isi zise ea, incordandu-se desi Eddy zabi si scutura din cap, ochii de culoarea smaraldului sclipindu-i.
- Of, Bella, o mustra cu blandete. Stii mai bine cum vine treaba. Nu te poti lupta cu adevarul. Asa ca de ce nu te relaxezi, de ce sa nu savurezi momentul?
Glasul lui continua sa curga asupra ei, nemilos, alinator, facand-o sa-si aminteasca, fiecare atingere, fiecare cuvant, fiecare nuanta reinviind trecutul. Bella pierdea batalia, nu avea nici o sansa in fata lui Edward, sangele transformadu-se in apa in venele ei in vreme ce degetele lungi ii masau umerii goi. Imediat, simti cum cedau genuncii, asa ca se lasa cu toata greutatea pe el, contactul acela corp la corp lasand-o aproape fara suflare.
- Oh, da, rosti mai departe Eddy, strangand-o bine. Mult, mult mai bine, continua. Cu toate acestea desi ar fi vrut sa se resfete in caldura laudelor lui Eddy, pe undeva prin strafundul mintii, bunul simt se redesteapta.
Haide! Omule acela o distrusese, pentru numele Domnului, plecase din viata ei fara sa priveasca o clipa inapoi. Inebunise oare cu totul? Sa-i permita sa revina de parca ar fi plecat cu numai o zi in urma? Oh, nu! Se maturizase deja.
Zilele lungi, noptile de singuratate si realizarea cruda a faptului ca Eddy nu se mai folosise de ea, isi lasase amprenta asupra psihicului ei. Trecuse cu greu prin aceasta proba de foc. Si afurisit fie Edwar Collen, dar Bella reusise sa supravietuiasca. Acum nu mai trebuia decat sa gaseasca puterea sa i se impotriveasca, sa lupte cu el.
- Bella. Of, Bellla, murmura el, macinandu-i rezistenta in vreme ce-si cobora palmele pe rotunjimea feselor ei. Doamne, ce dor mi-a fost de tine, gemu. Mi-ai lipsit. Te-am dorit. Am avut atata nevoie de tine.
- Nu! Cu un imens efort de vointa, Bella se elibera. Oh, dar nevoia era acolo, accepta ea in gand. O nevoie fizica. Nimic mai mult, nimic mai putin. Dra nevoia si dorintele lui Edward nu aveau nimic de-a face cu ea. Termina, Eddy, ii zise, privindu-l cu raceala. Nu mai minti. Nu acum. Nici alta data. Sapte ani, Edd. Nu ai avut nevoie de mine atunci si mai mult ca sigur nu te-ai gandit vreodata la fraiera de Bella Swan.
- Chiar asa? Murmura el. Doamne, Bella, macar de-ai sti.
- Numai ca nu stiu, nu? Izbucni ea suparata. Si nici nu vreau sa stiu. Nu vreau nimic, absolut nimic din partea ta. Inghitindu-si durerea si amaraciunea, se intoarse cu spatele, intr-un gest de concediere pe care nu era prea sigura daca-l dorea, dar trebuise sa faca neaparat ceva ca sa scape de vraja instituita de prezenta lui Edd.
Constienta la modul neplacut de nisipul care-i ardea talpile, era inca si mai nelinistita de barbatul care statea mult prea aproape pentru siguranta ei. Ochii smaraldului parca parca-i ardeau corpul in vreme ce-o studiau, alintandu-i curbele, parca, sorbindu-i rotunjimile, adastand pe pieptul frumos care se ridica si cobora in ritmul respiratiei si care era cuprins de o durere pe care numai el ar fi putut s-o aline.
Cum Bella era deaja mult prea incinsa, gandul unei bauturi reci i se paru deodata foarte atragator, ceva rece si mult care sa-i astampere setea, urmat apoi de un coniac mare, asa cum nu-i statea in obicei. Edd. De ce? De ce, toata acea vreme? Si cum de indraznea sa revina asa de calm inapoi in viata ei, de parca nu s-ar fi intamplat nimic?
Clipi incercand sa-si alunge lacrimile. ,,Esti o proasta’’, isi zise, dupa care ignoranu-l complet pe Eddy, incepu sa-si scormoneasca prin sacul de plaja numai ca sa aiba ceva de facut. Degetele dadura din greseala peste mica oglinjoara de buzunar si peste pieptene, drept care incerca sa revina la normalitate, cel putin exterior, pieptanandu-si parulu incalcit si plin de sare.
Convinsa ca arata cumplit, risca o privire in oglinda. Panica. Opanica pe care facea tot ce putea sa o ascunda, mai ales atunci cand misca putin oglinda si, dupa cum se temuse-sau sperase-?, prinse in ea chipul solemn a lui Edward care era aplecat deasupra ei.